joi, 6 noiembrie 2008

Heliosfera


Heliosfera reprezintă un spaţiu de influenţă a Soarelui din punct de vedere magnetic, cât şi al activităţii sale manifestată prin vântul solar. Heliosfera are forma unei picaturi {bubble) ce pluteşte în spaţiul interstelar. Atomi neutri din punct de vedere electric, ce vin din mediul interstelar, penetrează heliosfera interacţionând cu aceasta, astfel că există un permanent schimb de materie intre aceasta şi restul Galaxiei.

Văntul solar mătură heliosfera cu o viteză ce poate atinge un milion km/h pe primele 10 miliarde de km pornind radial de la Soare, pentru ca apoi sa îşi încetinească viteza până la epuizare. Zona unde vântul solar înceteaza se numeşte şocul terminal. Zona unde vântul solar şi vântul galactic se echilibrează se numeşte heliopauză. Zona unde influenţa mediului stelar începe să domine asupra vântului solar poartă numele de ‘bow shock’, ceea ce am putea traduce prin front de şoc.


Vântul solar constă într-un flux de particule, atomi ionizaţi şi câmp electromagnetic, flux ce este expulzat de atmosfera solară în spaţiul interplanetar. Datorită rotaţiei diferenţiale a Soarelui, câmpul magnetic transportat de vântul solar ia forma unei spirale tridimensionale, denumită de Parker ‘balerina’, fiind asemanatoare cu jupa unei balerine care se roteşte. Spaţiul interplanetary este împărţit în 2 până la 4 (funcţie de ciclul solar) sectoare magnetice. Aceste sectoare sunt despărţite de graniţe neuter din punct d evedere magnetic, graniţe ce reprezintă de fapt extensia straturilor de current din atmosfera Soarelui. Această structura domină heliosfera interioară.

Structura heliosferei externe este determinată de interactiunea vântului solar cu cel interstelar.

marți, 21 octombrie 2008

Noutati despre activitatea Soarelui

Soarele se afla la perioada de minim al activitatii sale. La sfarsitul lunii trecute si anume, pe 21 septembrie a aparut o pata solara denumita NOAA 11001.Pe 23 Septembrie, a aparut o alta pata solara denumita NOAA 11002. Ea a putut fi observata pentru aproape 3 zile.

Pe 4 octombrie si-a mai facut aparitia inca o pata (NOAA 11003) cu o durata de viata asemanatoare celei precedente. Pe 10 octombrie isi face aparitia NOAA 11004, iar pe 11 - NOAA 11005.
Reamintim ca pata NOAA 11000 si-a facut aparitia pe 18 iulie, ca ultima pata a ciclului solar 23.

Astfel numarul de pete solare incepe sa varieze putin de la valoarea 0.